Capitolul X - Coliziunile
Coliziunile se pot produce:
- între două vehicule aflate în mers;
- între un vehicul aflat în mers și unul staționat, sau un alt obstacol fix.
Atunci când coliziunile se produc între două vehicule aflate în mers, după direcțiile de deplasare ale acestora, coliziunile pot fi:
- frontale (atunci când direcțiile de mers sunt opuse);
- laterale;
- din spate (direcțiile de mers sunt în același sens).
Coliziunile frontale
Factorii de risc în cazul coliziunilor frontale:
- viteza de deplasare;
- poziția în timpul mersului;
- circulația pe sensul opus.
Măsuri de conduită preventivă în cazul coliziunilor frontale:
- să se reducă viteza de deplasare și să se evite o eventuală coliziune cu un autovehicul care nu a apreciat corect viteza de deplasare a celui care circulă din sens opus și s-a angajat în depășire;
- ieșirea de pe partea carosabilă, pe partea dreaptă pentru a evita eventualele coliziuni;
- să se sporească atenția și să se anticipeze situațiile ce ar putea deveni periculoase.
Coliziunile laterale
Factorii de risc în cazul coliziunilor laterale:
- neasigurarea înaintea angajării în virajul la stânga;
- nerespectarea normelor de prioritate;
- neasigurarea atunci când se trece de pe o bandă pe alta.
Măsuri de conduită preventivă în cazul coliziunilor laterale:
- să se sporească atenția atunci când se circulă prin intersecții indiferent dacă sunt sau nu dirijate pentru a se evita eventualele acțiuni incorecte ale participanților la trafic;
- păstrarea unei distanțe laterale suficiente față de ceilalți participanți la trafic.
Coliziunile din spate
Factorii de risc în cazul coliziunilor din spate:
- nerespectarea distanței în mers față de vehiculul care circulă în față;
- neatenția și neanticiparea situațiilor ce ar putea deveni periculoase;
- aprecierea incorectă a distanței de oprire.
Măsuri de conduită preventivă în cazul coliziunilor din spate:
- să se adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo, de vizibilitate, de trafic și de drum;
- să se păstreze o distanța suficientă și să se aprecieze corect distanța de oprire mai ales atunci când carosabilul este acoperit cu polei, mâzgă, gheață;
- sporirea și concentrarea atenției asupra vehiculului din față pentru a observa din timp eventuale semnalizări și de a lua măsurile corespunzătoare.
Lasă un comentariu