Pasul 1 - Cursuri » Conduita preventivă

Ai parcurs 0% din Conduita preventivă

Capitolul VIII - Conduita preventivă în mediul urban, rural, în tuneluri, pe poduri și sub poduri

Capitolul VIII - Conduita preventivă în mediul urban, rural, în tuneluri, pe poduri și sub poduri

Conduita preventivă în mediul urban

Factorii de risc care influențează comportamentul autovehiculului aflat în mers sunt:

  • numărul mare de intersecții și diversitatea acestora;
  • aglomerația;
  • numărul mare de indicatoare și marcaje rutiere;
  • pietonii;
  • insuficiența locurilor de parcare;
  • oboseala acumulată.

Măsuri de conduită preventivă în mediul urban:

  • să se adapteze viteza de deplasare în funcție de condițiile de vizibilitate, de drum și de trafic;
  • să se evite pe cât posibil orele de vârf ale circulației;
  • să se sporească atenția, drumurile sunt foarte aglomerate și să se anticipeze eventualele manevre ale pietonilor sau a celorlalți participanți la trafic, evitându-se astfel evenimente neprevăzute;
  • datorită numărului mare de manevre (opriri, întoarceri, încadrări pe bandă) se instalează oboseala și stările de nervozitate. Încercați pe cât posibil să vă mențineți calmul și concentrarea la drum.

Conduita preventivă în mediul rural

Factorii de risc care influențează comportamentul autovehiculului aflat în mers sunt:

  • starea drumurilor;
  • lipsesc indicatoarele și marcajele rutiere;
  • lipsa trotuarelor;
  • prezența pe carosabil a animalelor.

Măsuri de conduită preventivă în mediul rural:

  • să se adapteze viteza de deplasare în funcție de condițiile de drum și de trafic;
  • să se sporească atenția, în unele sate lipsesc trotuarele iar oamenii folosesc partea carosabilă, unele intersecții sunt nesemnalizate prin indicatoare sau prin marcaje rutiere sau veți putea întâlni turme sau animale nesupravegheate.

Conduita preventivă în tuneluri, pe poduri și sub poduri

Factorii de risc care influențează comportamentul autovehiculului aflat în mers sunt:

  • spații înguste;
  • vederea se adaptează mai greu.

Măsuri de conduită preventivă în tuneluri, pe poduri și sub poduri:

  • să se sporească atenția deoarece vederea se adaptează mai greu în urma trecerii de la lumina naturală la cea artificială;
  • să se adapteze viteza în funcție de vizibilitate și condițiile de drum îngustat. Prin construcția lor podurile nu permit evitarea accidentelor prin ieșirea pe acostament sau decor.
  • podurile sunt amplasate peste cursurile de ape sau peste văi, ceea ce duce la o frecvență mai mare a apariției gheții și a poleiului.

31 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.