Se amplasează înaintea intrării într-o intersecție cu sens giratoriu sau în dreptul fiecărei intrări, pe un scuar ori mijlocul intersecției obligând conducătorii de vehicule să se deplaseze în sensul săgeților prin apropierea de centrului intersecției, cu excepția virajului pe prima stradă la dreapta (unde încadrarea se face pe lângă bordura din dreapta). Prin definiție este intersecție dirijată, în concluzie au prioritate cei care circulă în interiorul intersecției față de cei care pătrund în intersecție.
În acest tip de intersecție sunt interzise oprirea și staționarea.
Fiind intersecție dirijată depășirea este permisa, efectuarea manevrei de întoarcere făcându-se numai prin ocolirea insulei (interzisă întoarcerea prin manevre înainte-înapoi).
Acest indicator este precedat de indicatorul "Presemnalizare intersecție cu sens giratoriu", instalat la 50 - 200 metri de intrarea în intersecție.
Lasă un comentariu