Se amplasează la 50 - 200 de metri de locul unde încetează prioritatea indicatorului ''Drum cu prioritate'', având rolul de a informa conducătorul auto că în următoarea intersecție în care va pătrunde, toate drumurile vor fi de aceeași categorie.
La întâlnirea sa, conducătorii de vehicule pot circula, chiar dacă prioritatea lor a încetat, conformându-se priorității de dreapta sau altor reguli existente pe acel drum.
Are și rol de presemnalizare pentru indicatoarele''Cedează trecerea'' și ''Oprire'', instalate la intersecția care urmează. Poate fi însoțit de panoul adițional ''Distanța de la indicator la începutul locului periculos''.
Lasă un comentariu