Pasul 3 - Mediu de învățare » GENERAL (toate întrebările) Categoria A (A, A1, A2, AM)

% din tot PASUL 3 (0 din 410)
Mediu de învățare GENERAL (toate întrebările) Categoria A (A, A1, A2, AM)
Întrebarea 364 din 410

La semnalul dat de personalul autorizat din zona lucrărilor pe drumurile publice, prin rotirea vioaie a brațului, aveți obligația:

A să măriți viteza de deplasare a motocicletei;
B să ocoliți obstacolul creat în carosabil, circulând în sens giratoriu;
C să ocoliți obstacolul indicat de acesta.

Explicație (actualizată 2024)

Pe drumurile pe care se efectuează lucrări pe partea carosabilă pot fi desemnate/autorizate persoane pentru dirijarea circulației pe respectivul sector de drum, caz în care aveți obligația de a respecta semnalele pe care aceștia vi le adresează. Nerespectarea semnalelor acestora se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni.

Semnalul prin rotirea vioaie a brațului, efectuat de către personalul autorizat din zona lucrărilor pe drumurile publice, vă obliga la mărirea vitezei de deplasare. Acest semnal trebuie respectat de către toți participanții la trafic.

Personalul autorizat din zona lucrărilor pe drumurile publice poate efectua doar trei tipuri de semnale: semnale de oprire, semnale de reducere a vitezei și semnale de mărire a vitezei..

Răspunsul corect este: A


Recomandări:
Semnalele celor autorizați - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Semnalele polițistului rutier
Contravenții din clasa a 2-a - Lecție Audio-Video --> Contravenții clasa a II-a; Suspendare permis 30 de zile; Aplicare 3 puncte de penalizare

Articole de referință (legislație 2024)

Regulament** - Articolul 89

(1) Oprirea participanţilor la trafic este obligatorie şi la semnalele date de:
a) poliţiştii de frontieră;
b) îndrumătorii de circulaţie ai Ministerului Apărării;
c) agenţii de cale ferată, la trecerile la nivel;
d) personalul autorizat din zona lucrărilor pe drumurile publice;
[...]
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) pot efectua şi următoarele semnale: (Atragem atenția că între literele „a)-d)” este o cratimă. Această cratimă înlocuiește literele b) și c), ceea ce înseamnă că alineatul respectiv se refera la literele de la a) până la d), incluzând și b) și c))
a) balansarea braţului în plan vertical, cu palma mâinii orientată către sol sau cu un mijloc de semnalizare, care semnifică reducerea vitezei;
b) rotirea vioaie a braţului, care semnifică mărirea vitezei de deplasare a vehiculelor, inclusiv grăbirea traversării drumului de către pietoni.

OUG* - Articolul 100

(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:
1. nerespectarea semnalelor poliţiştilor de frontieră în punctele de trecere a frontierei de stat a României, ale îndrumătorilor de circulaţie ai Ministerului Apărării Naţionale, ale organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ale agenţilor de cale ferată, ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulaţiei, pe sectoarele de drum pe care se execută lucrări de reabilitare a acestora, precum şi cele ale patrulelor şcolare de circulaţie şi ale nevăzătorilor;
[...]


* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)

Te întrebi dacă avem aceleași întrebări ca la examenul oficial ??? DA, avem aceleași întrebări. Vezi în acest VIDEO -->> Da, avem întrebările de la DRPCIV

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.