Materialele disponibile pe Școala Rutieră (texte, imagini, animații 3D, videoclipuri, fișiere audio) sunt protejate de legislația privind drepturile de autor și sunt puse la dispoziția utilizatorilor pentru învățare și pregătire personală.
Distribuirea acestora către alte persoane, pentru studiu, sau partajarea în scop educațional personal sunt permise. Totuși, utilizarea acestor materiale în alte scopuri, precum publicarea pe alte platforme, reproducerea totală sau parțială, modificarea în scopul pierderii urmei operei originale, utilizarea comercială și altele asemenea, fără acordul scris al autorilor, este interzisă și atrage răspundere legală.
Pentru folosirea acestor materiale în alt scop decât cel educațional personal vă rugăm să ne contactați pentru obținerea permisiunii.
În cazul constatării unei încălcări, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale pentru protejarea proprietății intelectuale (acțiuni în instanță, cereri de despăgubire și/sau alte măsuri judiciare).
Atunci când coborâți o pantă lungă și înclinată, pentru a putea folosi în condiții optime capacitatea de frânare a motorului, trebuie să schimbați la timp într-o treaptă inferioară de viteză. Astfel veți beneficia de frâna de motor și veți reduce semnificativ uzura sistemului de frânare (frâna de picior).
Atunci când coborâți o pantă lungă și înclinată folosind frâna de serviciu (frâna de picior) vom ține pedala de frână apăsată o perioadă relativ mare de timp. Asta înseamnă că sistemul de frânare va lucra un timp îndelungat, încercând să reducă viteza de deplasare a mașinii. Astfel suprafața de contact dintre plăcuțe și disc se va supraîncălzi și gradul de aderență dintre cele două suprafețe va scădea. Toate acestea ducând la o eficiență scăzută a sistemului de frânare cauzată de supraîncălzire. Acest fenomen se numește „oboseală a sistemului de frânare”.
Răspunsul corect este: B
Legislația rutieră nu prevede nimic în acest sens.
Legislația rutieră nu prevede nimic în acest sens.
Regulament** - Articolul 148
Se interzice conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai:
[...]
12. să lase liber în timpul mersului volanul, ghidonul sau maneta de comandă, să oprească motorul ori să decupleze transmisia în timpul mersului;
[...]
* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
Lasă un comentariu