Pasul 3 - Mediu de învățare » GENERAL (toate întrebările) Categoria B (B, B1)

% din tot PASUL 3 (0 din 1200)
Mediu de învățare GENERAL (toate întrebările) Categoria B (B, B1)
Întrebarea 1019 din 1200

Ați accidentat un pieton care traversa strada neregulamentar. Ce obligații legale vă revin?

A anunțați imediat poliția, nu modificați sau ștergeți urmele accidentului și rămâneți pe loc;
B vă prezentați de urgență la cea mai apropiată unitate de poliție;
C deoarece vinovăția nu vă aparține, puteți continua drumul dacă accidentul nu este grav.

Explicație (actualizată 2024)

Dacă ați accidentat un pieton ce a traversat strada, indiferent dacă pietonul traversa regulamentar sau nu, aveți obligația de a anunța polițiade a nu modifica urmele accidentului și de a nu părăsi locul faptei. În acest caz vă este interzis să părăsiți locul faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea. Nerespectarea interdicției de a părăsi locul faptei este considerată infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Cu toate acestea, NU constituie infracțiune situația în care, în lipsa altor mijloace de transport, conducătorul vehiculului implicat în accident transportă el însuși persoana rănită la cel mai apropiat spital, acesta având obligația de a declara datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, date ce se vor consemna într-un registru special, și de a se reîntoarce imediat la locul accidentului.

Răspunsul corect este: A


Recomandări:
Obligații și interdicții în caz de accident - Lecție Audio-Video --> Obligații și interdicții în caz de accident
Infracțiuni în legătură cu părăsirea locului accidentului ori modificarea urmelor - Lecție Audio-Video --> Infracțiuni privind circulația pe drumurile publice; Diferența dintre infracțiuni și contravenții

Articole de referință (legislație 2024)

OUG* - Articolul 77

(1) Conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat decesul sau rănirea unei persoane este obligat să ia măsuri de anunțare imediată a poliției, să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului și să nu părăsească locul faptei.
[...]

Codul penal*** - Articolul 338

(1) Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
[...]
(3) Nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când:
[...]
b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;
[...]


* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
*** Codul Penal = CODUL PENAL din 17 iulie 2009 actualizat (LEGEA nr. 286/2009)

Te întrebi dacă avem aceleași întrebări ca la examenul oficial ??? DA, avem aceleași întrebări. Vezi în acest VIDEO -->> Da, avem întrebările de la DRPCIV

13 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.