Semnalele speciale de avertizare cu lumină de culoare ALBASTRĂ, împreună cu cele sonore, vă obligă să acordați prioritate de trecere, iar pentru a acorda prioritate de trecere trebuie să reduceți viteza de deplasare și să circulați cât mai aproape de marginea drumului, în sensul de deplasare, mai exact cât mai aproape de bordura ori de acostamentul din partea dreaptă.
În cazul în care, pentru acordarea de prioritate, este nevoie să și opriți, trebuie să o faceți. Un exemplu bun ar fi intersecțiile în care este nevoie de oprire pentru a putea acorda prioritate de trecere acestor autovehicule cu regim de circulație prioritară.
Trebuie știut că acestor autovehicule cu regim de circulație prioritară le este permis să folosească semnalele luminoase fără a fi însoțite de cele sonore, în funcție de natura misiunii ori de condițiile de trafic, situație în care autovehiculul respectiv nu are regim de circulație prioritară. Dar situația inversă, să folosească doar semnalele sonore, fără a fi însoțite de cele luminoase, nu le este permisă.
Varianta B este incorectă, deoarece viteza de deplasare nu trebuie mărită, ci trebuie redusă, conform articolelor din legislația rutieră actualizată la zi, ce se găsesc în această pagina, puțin mai jos
Varianta C este incorectă, deoarece oprirea imediată, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau de bordura trotuarului, în sensul de deplasare, este obligatorie la semnalele speciale de avertizare cu lumină de culoare ROȘIE, împreună cu cele sonore. În cazul de față întrebarea se referă la autovehiculele care au în funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare albastră, împreună cu cele sonore.
Răspunsul corect este: A
OUG* - Articolul 32
(1) Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule şi au următoarele semnificaţii:
[...]
b) lumina albastră obligă participanţii la trafic să acorde prioritate de trecere;
[...]
(2) Sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:
[...]
b) pentru lumina albastră - autovehiculele aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, Autorității Vamale Române, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, serviciilor publice Salvamont și Salvaspeo organizate de consiliile județene și consiliile locale, Ministerului Apărării Naționale care însoțesc coloane militare, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Protecție și Pază, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum și autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență;
[...]
(3) Autovehiculele prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b) trebuie să fie echipate şi cu mijloace speciale sonore de avertizare.
[...]
OUG* - Articolul 37
[...]
(2) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să reducă viteza, să circule cât mai aproape de marginea drumului în sensul de deplasare şi să acorde prioritate la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare albastră şi sonore.
[...]
Regulament** - Articolul 130
Conducătorul de vehicul care se apropie de intrarea într-o intersecţie, simultan cu un autovehicul cu regim de circulaţie prioritară care are în funcţiune semnalele luminoase şi sonore, are obligaţia să îi acorde prioritate de trecere.
OUG* - Articolul 37
[...]
(2) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să reducă viteza, să circule cât mai aproape de marginea drumului în sensul de deplasare şi să acorde prioritate la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare albastră şi sonore.
[...]
OUG* - Articolul 32
(1) Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule şi au următoarele semnificaţii:
a) lumina roşie obligă participanţii la trafic să oprească în direcţia de mers cât mai aproape de marginea drumului;
[...]
(2) Sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:
a) pentru lumina roşie - autovehiculele aparţinând poliţiei şi pompierilor;
[...]
OUG* - Articolul 37
(1) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să oprească imediat, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, în sensul de deplasare, la apropierea şi la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare roşie şi sonore.
[...]
* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)
Lasă un comentariu