Materialele disponibile pe Școala Rutieră (texte, imagini, animații 3D, videoclipuri, fișiere audio) sunt protejate de legislația privind drepturile de autor și sunt puse la dispoziția utilizatorilor pentru învățare și pregătire personală.
Distribuirea acestora către alte persoane, pentru studiu, sau partajarea în scop educațional personal sunt permise. Totuși, utilizarea acestor materiale în alte scopuri, precum publicarea pe alte platforme, reproducerea totală sau parțială, modificarea în scopul pierderii urmei operei originale, utilizarea comercială și altele asemenea, fără acordul scris al autorilor, este interzisă și atrage răspundere legală.
Pentru folosirea acestor materiale în alt scop decât cel educațional personal vă rugăm să ne contactați pentru obținerea permisiunii.
În cazul constatării unei încălcări, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale pentru protejarea proprietății intelectuale (acțiuni în instanță, cereri de despăgubire și/sau alte măsuri judiciare).
Retragerea permisului de conducere se dispune de către poliția rutieră dacă titularul acestuia a fost declarat inapt medical sau inapt psihologic pentru a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie.
Răspunsul corect este: A
OUG* - Articolul 97
[...]
(4) Retragerea permisului de conducere se dispune de către poliția rutieră în cazurile prevăzute la art. 22 alin. (6^2), (6^4), (8^4) sau (8^6), art. 38 alin. (5) și art. 113 alin. (1^4). (Alineatul (4) a fost modificat în lege și actualizat și pe Școala Rutieră la 29-06-2024)OUG - Articolul 22
[...]
(6^2) La data primirii comunicării prevăzute la alin. (6^1) teza I, poliția rutieră retrage permisul de conducere al persoanei respective, făcând mențiune despre aceasta în evidența permiselor de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie. Măsura dispusă i se comunică, de îndată, conducătorului prevăzut la alin. (6). Titularul permisului de conducere retras nu mai are dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie începând cu data comunicării măsurii retragerii.
[...]
(6^4) În termen de 5 zile de la data comunicării datelor de identificare prevăzute la alin. (6^3), poliția rutieră solicită titularului permisului de conducere să înainteze dovada prezentării la examinarea medicală prevăzută la alin. (6). În cazul în care titularul permisului de conducere nu comunică dovada în termenul stabilit de poliția rutieră, prevederile alin. (6^2) se aplică în mod corespunzător.
[...]
(8^4) La data primirii comunicării prevăzute la alin. (8^3), poliția rutieră retrage permisul de conducere al persoanei respective potrivit alin. (8), făcând mențiune despre aceasta în evidența permiselor de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie. Măsura dispusă i se comunică, de îndată, titularului de permis de conducere. Titularul permisului de conducere retras nu mai are dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie începând cu data comunicării măsurii retragerii.
[...]
(8^6) În termen de 5 zile de la data comunicării datelor de identificare prevăzute la alin. (8^5), poliția rutieră solicită titularului permisului de conducere să înainteze dovada prezentării la evaluarea psihologică prevăzută la alin. (8^1). În cazul în care titularul permisului de conducere nu comunică dovada în termenul stabilit de poliția rutieră, prevederile alin. (8^4) se aplică în mod corespunzător.
[...][...]
* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
Lasă un comentariu