Amenda penală se aplică în cazul infracțiunilor. În această întrebare este vorba despre sancțiuni contravenționale.
Sancționarea cu amendă, și după caz, atenționarea (avertismentul) nu poate fi aplicată. Ori se aplică amendă ori se aplică avertisment verbal sau scris. Nu se poate aplica și avertisment (atenționare) și amendă.
Contravențiile se sancționează cu avertisment ori cu amendă ca sancțiune PRINCIPALĂ și, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale complementare, printre care se numără și aplicarea punctelor de penalizare și suspendarea exercitării dreptului de a conduce.
Legislația rutieră stabilește, începând cu anul 2024, ca pentru contravențiile pentru care se aplică atât amendă cât și suspendarea exercitării dreptului de a conduce, prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și (4), să nu se aplice avertismentul în locul amenzii contravenționale. Astfel, pentru aceste contravenții se va aplica obligatoriu amenda contravențională prevăzută de articolele de lege ce sancționează respectivele fapte.
Răspunsul corect este: C
OUG* - Articolul 95
(1) Încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție și se sancționează cu avertisment ori cu amenda ca sancțiune principală și, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2).
(1^1) Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru contravențiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și (4) și art. 105 nu se aplică sancțiunea avertismentului.
(2) Avertismentul consta în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.
[...]
OUG* - Articolul 96
(1) Sancţiunile contravenţionale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege şi se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului.
(2) Sancţiunile contravenţionale complementare sunt următoarele:
a) aplicarea punctelor de penalizare;
b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat;
c) confiscarea bunurilor destinate săvârşirii contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă ori folosite în acest scop;
d) abrogată;
e) radierea din oficiu a înmatriculării sau înregistrării vehiculului, în cazurile prevăzute la art. 17 alin. (4);
f) abrogată;
[...]
* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
Lasă un comentariu