Pasul 3 - Mediu de învățare » GENERAL (toate întrebările) Categoria B (B, B1)

% din tot PASUL 3 (0 din 1200)
Mediu de învățare GENERAL (toate întrebările) Categoria B (B, B1)
Întrebarea 430 din 1200

Polițistul rutier are dreptul de a confisca:

A centurile de siguranță neomologate;
B mijloacele proprii de detectare a dispozitivelor de măsurare a vitezei;
C dispozitivele care perturbă funcționarea mijloacelor tehnice de supraveghere a traficului.

Explicație (actualizată 2024)

Pentru varianta  A 

Nu pot fi confiscate de către polițistul rutier centurile de siguranță neomologate, legislația rutieră nu prevede nimic în acest sens.


Pentru varianta  B 

Nu pot fi confiscate de către polițistul rutier mijloacele proprii de detectare a dispozitivelor de măsurare a vitezei, adică detectoarele radar, acestea sunt permise.


Pentru varianta  C 

Este interzisă deținerea, montarea sau folosirea pe autovehicule a sistemelor care perturbă buna funcționare a dispozitivelor de supraveghere a traficului, adică aparatele ANTI-radar, acestea fiind supuse confiscării de către polițistul rutier.

Trebuie să facem diferența între „dispozitive de detectare a prezenței aparatelor radar”, adică detectoare de radar, care sunt permise, și „dispozitivele care perturbă funcționarea mijloacelor tehnice de supraveghere a traficului”, adică aparatele ANTI-radar, care sunt interzise.


Răspunsul corect este: C


Recomandări:
Obligațiile și interdicțiile conducătorilor de vehicule în timpul deplasării - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Obligații, interdicții și conducerea agresivă
Alte sancțiuni și măsuri tehnico-administrative - Lecție Audio-Video --> Alte sancțiuni contravenționale și măsuri tehnico-administrative

Articole de referință (legislație 2024)

Pentru varianta  A 

Legislația rutieră nu prevede nimic în acest sens.


Pentru varianta  B 

Legislația rutieră nu prevede nimic în acest sens.


Pentru varianta  C 

OUG* - Articolul 44

[...]
(4) În circulaţia pe drumurile publice se interzice deţinerea la vedere, montarea şi folosirea mijloacelor speciale de avertizare sonoră şi luminoasă pe şi în alte autovehicule decât cele prevăzute la art. 32 alin. (2), precum şi deţinerea, montarea sau folosirea pe autovehicule a sistemelor care perturbă buna funcţionare a dispozitivelor de supraveghere a traficului.
(5) Conducătorii de autovehicule pot fi avertizaţi de poliţia rutieră în legatură cu prezenţa în trafic a dispozitivelor de măsurare a vitezei, prin mass-media sau panouri de avertizare. Conducătorii de autovehicule pot folosi mijloace proprii de detectare a dispozitivelor de măsurare a vitezei.

OUG* - Articolul 96

[...]
(6) Sunt supuse confiscării:
a) mijloacele speciale de avertizare luminoase şi sonore deţinute, montate şi folosite pe alte autovehicule decât cele prevăzute la art. 32 alin. (2) şi (3);
b) dispozitivele care perturbă funcţionarea mijloacelor tehnice de supraveghere a traficului;
c) plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare care nu corespund standardelor în vigoare şi care sunt montate pe vehicule;
d) vehiculele cu tracţiune animala, când circulă pe drumurile publice pe care le este interzis accesul ori pe alte trasee decât cele stabilite de autorităţile publice locale*).
[...]


* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)

Te întrebi dacă avem aceleași întrebări ca la examenul oficial ??? DA, avem aceleași întrebări. Vezi în acest VIDEO -->> Da, avem întrebările de la DRPCIV

34 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.