Imobilizarea unui vehicul se dispune de către polițistul rutier dacă despre acesta exista date sau indicii ce face obiectul unei fapte de natura PENALĂ. Dar în varianta A este specificat că acesta face obiectul unei contravenții, caz în care varianta A nu poate fi corectă, deoarece contravențiile și faptele de natura penală sunt diferite.
În cazul conducerii unui vehicul care deteriorează drumul public sau afectează mediul ori care prezintă deficiențe periculoase la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcție, pe lângă sancționarea cu amendă contravențională, cu suspendare dreptului de a conduce și reținerea certificatului de înmatriculare, se aplică și măsura de imobilizare a vehiculului.
Atunci când un vehicul este în imposibilitatea de a se deplasa, nu se mai poate pune în discuție imobilizarea acestuia. Iar dacă se dorește să se pună în mișcare respectivul vehicul prin tractare, este necesară asigurarea că defecțiunile acestuia la motor permit tractarea în condițiile impuse de legislația rutieră.
Răspunsul corect este: B
OUG* - Articolul 117
(1) Imobilizarea unui vehicul se dispune de către poliţistul rutier în cazul săvârşirii de către conducătorul acestuia a uneia dintre următoarele fapte:
[...]
d) conducerea unui vehicul despre care exista date sau indicii că face obiectul unei fapte de natura penală;
[...]
OUG* - Articolul 96
[...]
(7) Imobilizarea unui vehicul consta în scoaterea acestuia în afara părții carosabile, pe acostament sau cât mai aproape de marginea drumului, și punerea lui în imposibilitate de mișcare prin folosirea unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare.
(8) Imobilizarea unui vehicul se dispune de către polițistul rutier, ca urmare a săvârșirii de către conducătorul acestuia a uneia dintre faptele prevăzute la art. 117 alin. (1).
OUG* - Articolul 117
(1) Imobilizarea unui vehicul se dispune de către poliţistul rutier în cazul săvârşirii de către conducătorul acestuia a uneia dintre următoarele fapte:
[...]
b) conducerea unui vehicul care deteriorează drumul public sau afectează mediul ori care prezintă deficiențe periculoase la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcție;
[...]
OUG* - Articolul 102
[...]
(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:
[...]
b) conducerea vehiculului cu deficiențe periculoase la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcție;
[...]
OUG* - Articolul 111
(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine în următoarele cazuri:
[...]
c) la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și (4) și în situația prevăzută la art. 115 alin. (1);[...]
(5) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. e) și g), la art. 100 alin. (3), la art. 101 alin. (3), la art. 102 alin. (3) lit. b), e) și f) din prezenta ordonanță de urgență, precum și la art. 334 alin. (1) și (3) din Codul penal, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează cu drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile.
[...]
OUG* - Articolul 112
(1) Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia se reţine de către poliţia rutieră în următoarele cazuri:
[...]
g) mecanismul de direcție prezintă deficiențe majore sau periculoase;
[...]
(2) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), e), g), h^1), k), o), p), r), s) la reținerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, polițistul rutier eliberează conducătorului de vehicul o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație, iar în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), d), f), h), i), j), l), m), n), t), u), v), x) și y) o dovadă înlocuitoare cu drept de circulație pentru 15 zile.
[...]
Legislația rutieră nu prevede nimic în acest sens.
* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
Lasă un comentariu