Conducătorul de vehicul (inclusiv cel de autobuz) implicat într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale (fără victime), este obligat să scoată imediat vehiculul în afara parții carosabile ori, dacă starea vehiculului nu permite acest lucru, să îl deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-i prezența și să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.
La această obligativitate de a vă prezenta la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului sunt prevăzute următoarele excepții:
Răspunsul corect este: A
OUG* - Articolul 79
(1) Conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați:
a) să scoată imediat vehiculele în afara părții carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezența;
b) să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.
(2) Se exceptează de la obligațiile prevăzute la alin. (1) lit. b)*):
a) conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condițiile legii;
b) conducătorul de vehicul care deține o asigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulație a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.
* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
Lasă un comentariu