Pasul 3 - Mediu de învățare » GENERAL (toate întrebările) Categoria Redobândire

% din tot PASUL 3 (0 din 361)
Mediu de învățare GENERAL (toate întrebările) Categoria Redobândire
Întrebarea 184 din 361

Viteza de deplasare trebuie să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților:

A la întâlnirea indicatorului „Drum cu prioritate”;
B în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mică de 50m;
C atunci când se circulă în aceeași direcție cu autobuzele oprite în stație, pe drumurile cu o singură bandă pe sens.

Explicație (actualizată 2024)

Pentru varianta  A 

Legislația rutieră nu obligă să se circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități la întâlnirea indicatorului „Drum cu prioritate”. Acest indicator vă informează că circulați pe drumul cu prioritate.


Pentru varianta  B 

Atunci când se circulă prin curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitate este mai mică de 50 metri, viteza de deplasare nu trebuie să depășească 30 km/h în localități și 50 km/h în afara localităților.


Pentru varianta  C 

Atunci când se circulă în aceeași direcție cu autobuzele sau orice alte mijloace de transport public de persoane, care sunt oprite în stație, NU aveți obligația să circulați cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților, indiferent dacă drumul are o singură bandă sau mai multe benzi pe sensul de mers, dar, din punct de vedere al conduitei preventive, este recomandat să circulați cu atenție sporită deoarece unii pietoni pot traversa strada prin fața autobuzului fără să se asigure.

Amintim că mijloacele de transport public de persoane ale căror conducători semnalizează intenția de a ieși dintr-o stație prevăzută cu alveolă au prioritate față de vehiculele care circulă pe banda de lângă acostament sau bordură, care sunt obligați să reducă viteza și, la nevoie, să oprească pentru a le permite mijloacele de transport public de persoane să reintrarea în trafic.


Răspunsul corect este: B


Recomandări:
Explicația completă a indicatorului --> Drum cu prioritate
Reducerea vitezei și limitele maxime de viteză - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Viteza de deplasare

Articole de referință (legislație 2024)

Pentru varianta  A 

Legislația rutieră nu prevede nimic în acest sens.


Pentru varianta  B 

Regulament** - Articolul 123

Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteza care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor, în următoarele situaţii:
[...]
b) în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mica de 50 m;
[...]


Pentru varianta  C 

Regulament** - Articolul 131

(1) La apropierea de o staţie pentru mijloace de transport public de persoane prevăzută cu alveolă, din care conducătorul unui astfel de vehicul semnalizează intenţia de a ieşi, conducătorul vehiculului care circulă pe banda de lângă acostament sau bordura este obligat să reducă viteza şi, la nevoie, să oprească pentru a-i permite reintrarea în trafic.
[...]


** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)

Te întrebi dacă avem aceleași întrebări ca la examenul oficial ??? DA, avem aceleași întrebări. Vezi în acest VIDEO -->> Da, avem întrebările de la DRPCIV

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.