Pasul 3 - Mediu de învățare » GENERAL (toate întrebările) Categoria Tr

% din tot PASUL 3 (0 din 801)
Mediu de învățare GENERAL (toate întrebările) Categoria Tr
Întrebarea 338 din 801

Unde se întâlnește acest indicator?

A în zonele de deal și de munte;
B la începutul sectoarelor de drum acoperite de zăpadă, gheață sau polei;
C pe toate drumurile lunecoase.

Explicație (actualizată 2024)

Indicatorul se numește „Lanțuri pentru zăpadă”, acest indicator se întâlnește la capetele sectoarelor de drum cu declivități pronunțate sau curbe strânse pe care, atunci când partea carosabilă este acoperită cu zăpadă, gheață sau polei, este obligatoriu ca vehiculele să fie echipate cu lanțuri antiderapante pe cel puțin două roți motoare. Obligația este valabilă indiferent de masa maxima totală autorizată a vehiculului. Indicatorul „Lanțuri pentru zăpadă” este însoțit de panoul adițional „Polei, gheață, zăpadă”. Acesta poate fi însoțit și de panoul adițional „Categoria de autovehicule la care se referă indicatorul” pentru a preciza pentru care categorie de autovehicule este obligatorie semnificația indicatorului.

Trebuie să ținem cont că legislația rutieră, prin Articolul 148, pct. 14 din Regulament, obligă conducătorii autovehiculelor cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone să echipeze aceste autovehicule cu anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune sau, în lipsa anvelopelor de iarnă, cu lanțuri ori alte echipamente antiderapante certificate. Este important să reținem că acest articol de lege lasă, la alegere, două variante, fie anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune, fie lanțuri ori alte echipamente antiderapante certificate aplicate pe anvelopele de vară. Însă indicatorul „Lanțuri pentru zăpadă” nu lasă nicio opțiunie, acesta obligă la dotarea cu lanțuri pentru zăpadă, indiferent dacă anvelopele sunt de vară sau de iarnă.

Răspunsul corect este: B


Recomandări:
Explicația completă a indicatorului --> Lanțuri pentru zăpadă
 

Articole de referință (legislație 2024)

Regulament** - Articolul 148

Se interzice conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai:
[...]
14. să circule cu autovehiculul cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără a avea montate pe roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante omologate, în perioadele și pe drumurile stabilite prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului;
[...]


* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)

Te întrebi dacă avem aceleași întrebări ca la examenul oficial ??? DA, avem aceleași întrebări. Vezi în acest VIDEO -->> Da, avem întrebările de la DRPCIV

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.