Pasul 3 - Mediu de învățare » GENERAL (toate întrebările) Categoria Tr

% din tot PASUL 3 (0 din 801)
Mediu de învățare GENERAL (toate întrebările) Categoria Tr
Întrebarea 571 din 801

Ce obligație are conducătorul auto când a accidentat un pieton care a traversat strada neregulamentar?

A transportă victima la cea mai apropiată unitate sanitară, dacă nu este posibilă transportarea cu alte mijloace, și se reîntoarce imediat la locul accidentului;
B rămâne la locul accidentului până la sosirea organelor de anchetă, reținând numele, prenumele și adresele martorilor;
C se prezintă la cel mai apropiat post de poliție.

Explicație (actualizată 2024)

Pentru varianta  A 

Conducătorul de vehicul care a accidentat un pieton ce a traversat strada, indiferent dacă pietonul traversa regulamentar sau nu, are obligația să anunțe poliția, să nu modifice urmele accidentului și să nu părăsească locul faptei. În acest caz este interzisă părăsirea locului faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea. Nerespectarea interdicției de a părăsi locul faptei este considerată infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Cu toate acestea, NU constituie infracțiune situația în care, în lipsa altor mijloace de transport, conducătorul vehiculului implicat în accident transportă el însuși persoana rănită la cel mai apropiat spital, acesta având obligația de a declara datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, date ce se vor consemna într-un registru special, și de a se reîntoarce imediat la locul accidentului.


Pentru varianta  B 

Reținerea numelor și adresele martorilor nu intră în obligațiile pe care legislația rutieră le impune conducătorilor de vehicule ce au fost implicați în accidente de circulație.


Pentru varianta  C 

Pentru că accidentul a fost soldat cu victime, vă este interzisă părăsirea locului faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea, aceasta fiind considerată infracțiune, excepție făcând situația în care se transportă victima la cel mai apropiat spital, excepție detaliată la explicația variantei A de răspuns.

Codul penal prevede că, în cazul implicării într-un astfel de accident, părăsirea locului accidentului nu constituie infracțiune nici atunci când victima părăsește locul fapteiiar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție. Însă în varianta C de răspuns sau în enunțul întrebării nu este specificat că pietonul accidentat părăsește locul accidentului. Prin urmare, varianta C de răspuns nu poate fi corectă.

Răspunsul corect este: A


Recomandări:
Obligații și interdicții în caz de accident - Lecție Audio-Video --> Obligații și interdicții în caz de accident
Infracțiuni în legătură cu părăsirea locului accidentului ori modificarea urmelor - Lecție Audio-Video --> Infracțiuni privind circulația pe drumurile publice; Diferența dintre infracțiuni și contravenții

Articole de referință (legislație 2024)

OUG* - Articolul 77

(1) Conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat decesul sau rănirea unei persoane este obligat să ia măsuri de anunțare imediată a poliției, să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului și să nu părăsească locul faptei.
[...]

Codul penal*** - Articolul 338

(1) Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
[...]
(3) Nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când:
[...]
b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;
[...]
d) victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție.


* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
*** Codul Penal = CODUL PENAL din 17 iulie 2009 actualizat (LEGEA nr. 286/2009)

Te întrebi dacă avem aceleași întrebări ca la examenul oficial ??? DA, avem aceleași întrebări. Vezi în acest VIDEO -->> Da, avem întrebările de la DRPCIV

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.