„Staționarea interzisă”
La întâlnirea acestui indicator se interzice staționarea vehiculelor. Interzicerea de staționare începe din dreptul indicatorului. Atunci când indicatorul nu este însoțit de panou adițional, zona de acțiune a acestuia încetează în intersecția cea mai apropiată.
Acesta poate fi însoțit de panoul adițional „Începutul și lungimea zonei de acțiune a indicatorului” cu scopul de a preciza locul în care începe zona de acțiune a indicatorului precum și lungimea acesteia, exprimată în metri.
Acesta poate fi însoțit și de panourile adiționale „Începutul zonei de acțiune a indicatorului”, „Confirmarea zonei de acțiune a indicatorului” și „Sfârșitul zonei de acțiune a indicatorului” (sau poate avea inscripționate pe panou săgeți cu aceeași semnificație) pentru a marca începutul, continuarea sau sfârșitul zonei de acțiune a indicatorului.
Dacă indicatorul este însoțit de un marcaj format dintr-o linie continuă longitudinală ce se materializează la marginea parții carosabile, staționarea este interzisă pe toata lungimea respectivei linii continue.
Pe sectoarele de drum pe care este interzisă staționarea vehiculelor. La începutul sectorului de interzicere, indicatorul este însoțit de panoul adițional „Începutul și lungimea zonei de acțiune a indicatorului”. În lipsa acestuia, interzicerea este valabilă până la prima intersecție.
Pentru precizarea sectorului restricționat, indicatorul este însoțit de panourile adiționale „Începutul zonei de acțiune a indicatorului”, „Confirmarea zonei de acțiune a indicatorului” și „Sfârșitul zonei de acțiune a indicatorului”.
Eventualele excepții se înscriu pe panouri adiționale „Exceptarea unor categorii de vehicule de la semnificația indicatorului”.
În zona de acțiune a acestui indicator este interzisă doar manevra de staționare. Manevrele de oprire, întoarcere, mers înapoi și depășire nu sunt interzise de acest indicator.
Lasă un comentariu