Materialele disponibile pe Școala Rutieră (texte, imagini, animații 3D, videoclipuri, fișiere audio) sunt protejate de legislația privind drepturile de autor și sunt puse la dispoziția utilizatorilor pentru învățare și pregătire personală.
Distribuirea acestora către alte persoane, pentru studiu, sau partajarea în scop educațional personal sunt permise. Totuși, utilizarea acestor materiale în alte scopuri, precum publicarea pe alte platforme, reproducerea totală sau parțială, modificarea în scopul pierderii urmei operei originale, utilizarea comercială și altele asemenea, fără acordul scris al autorilor, este interzisă și atrage răspundere legală.
Pentru folosirea acestor materiale în alt scop decât cel educațional personal vă rugăm să ne contactați pentru obținerea permisiunii.
În cazul constatării unei încălcări, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale pentru protejarea proprietății intelectuale (acțiuni în instanță, cereri de despăgubire și/sau alte măsuri judiciare).
Este interzisă ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, iar când aceasta este permisa conform indicatoarelor sau marcajelor, lățimea minimă a trotuarului lăsat la dispoziția pietonilor trebuie să fie de cel puțin un metru.
Răspunsul corect este: A
OUG* - Articolul 72
[...]
(7) Este interzisă ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, iar când aceasta este permisă, conform indicatoarelor sau marcajelor, lățimea minima a trotuarului lăsat la dispoziția pietonilor trebuie să fie de cel puțin un metru.
[...]
Regulament** - Articolul 142
Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:
[...]
n) pe trotuar, cu excepţia situaţiei în care administratorul drumului public a executat amenajări care respectă prevederile art. 144 alin. (2) şi (3);
[...]
Regulament** - Articolul 144
[...]
(2) Administratorul drumului public poate amenaja pe anumite zone ale trotuarului, cu avizul poliţiei rutiere, spaţii destinate opririi sau staţionării vehiculelor, marcate şi semnalizate corespunzător. Amenajările se pot executa numai dacă:
a) se respectă culoarul destinat circulaţiei pietonilor, stabilit potrivit normativelor în vigoare, care nu poate fi mai mic de 1 m lăţime;
b) accesul vehiculelor în parcare se realizează din partea carosabilă;
c) poziţionarea vehiculelor în parcare nu stânjeneşte circulaţia pe prima bandă sau pe pistele amenajate.
(3) Nu se pot amenaja parcări pentru autovehicule, pe trotuar, la mai puţin de 10 m de intersecţii, staţii ale mijloacelor de transport în comun sau treceri pentru pietoni.
* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)
Lasă un comentariu