În cazul în care ramâneți în pană cu autovehiculul într-un tunel, aveți obligația de a opri funcționarea motorului, de a pune în funcțiune luminile de avarie și de a instala triunghiurile reflectorizante la cel puțin 30 de metri înainte și după autovehicul.
Răspunsul corect este: A
(7) Nu este permisă oprirea sau staţionarea în tuneluri. În situaţii de urgenţă sau de pericol conducătorului de autovehicul îi este permisă oprirea sau staţionarea numai în locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător. În caz de imobilizare prelungită a autovehiculului în tunel, conducătorul de vehicul este obligat să oprească motorul.
(1) Dacă un autovehicul sau o remorcă a rămas în pană pe partea carosabilă a drumului şi nu poate fi deplasat/deplasată în afara acesteia, conducătorul autovehiculului este obligat să pună în funcţiune luminile de avarie şi să instaleze triunghiurile reflectorizante.
(2) Triunghiurile reflectorizante se instalează în faţă şi în spatele vehiculului, pe aceeaşi bandă de circulaţie, la o distanţă de cel puţin 30 m de acesta, astfel încât să poată fi observate din timp de către participanţii la trafic care se apropie. În localităţi, atunci când circulaţia este intensă, triunghiurile reflectorizante pot fi aşezate la o distanţă mai mica sau chiar pe vehicul, astfel încât să poată fi observate din timp de ceilalţi conducători de vehicule.
Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:
p) în locurile unde este interzisă depăşirea.
(1) Se interzice depăşirea vehiculelor:
d) pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri şi în tuneluri. Prin excepţie, pot fi depăşite în aceste locuri vehiculele cu tracţiune animală, motocicletele fără ataş, mopedele şi bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de 20 m, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 m;
Lasă un comentariu