În situația dată, deși doriți să virați către dreapta, v-ați încadrat eronat pe banda pentru virajul către stânga. Semnalul semaforului vă permite trecerea, dar în această situație nu mai puteți schimba banda de circulație, preselecția se face cu cel puțin 50 de metri înaintea intersecției. Dacă veți schimba banda de circulație în acest loc veți trece peste marcajul continuu, manevra fiind neregulamentară.
Prin urmare, în situația dată, trebuie să vă continuați deplasarea respectând semnificația marcajului aplicat pe banda de circulație pe care vă aflați, virând către stânga. Respectarea marcajului aplicat pe banda pe care vă aflați este obligatorie.
Răspunsul corect este: B
Regulament** - Articolul 48
[...]
(2) Semnificaţia semnalelor luminoase pentru dirijarea circulaţiei vehiculelor este valabilă pe întreaga lăţime a părţii carosabile deschise circulaţiei conducătorilor cărora li se adresează. Pe drumurile cu două sau mai multe benzi pe sens, pentru direcţii diferite, delimitate prin marcaje longitudinale, semafoarele se pot instala deasupra uneia sau unora dintre benzi, caz în care semnificaţia semnalelor luminoase se limitează la banda sau benzile astfel semnalizate.
Regulament** - Articolul 83
[...]
(2) Marcajul sub forma unei sau unor săgeți, aplicat pe banda ori pe benzile delimitate prin linii continue, obliga la urmarea direcției sau direcțiilor astfel indicate. [...]
[...]
Regulament** - Articolul 107
(1) La intersecţiile prevăzute cu indicatoare şi/sau cu marcaje pentru semnalizarea direcţiei de mers, conducătorii de vehicule trebuie să se încadreze pe benzile corespunzătoare direcţiei de mers voite cu cel puţin 50 m înainte de intersecţie şi sunt obligaţi să respecte semnificaţia indicatoarelor şi marcajelor.
[...]
Regulament** - Articolul 77
[...]
(2) Marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă simplă sau dublă interzice încălcarea acestuia.
[...]
Regulament** - Articolul 80
[...]
(4) Marcajele prin săgeţi sunt folosite pentru:
a) selectarea pe benzi;
[...]
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)
Lasă un comentariu