Pasul 3 - Mediu de învățare » GENERAL (toate întrebările) Categoria B (B, B1)

% din tot PASUL 3 (0 din 1200)
Mediu de învățare GENERAL (toate întrebările) Categoria B (B, B1)
Întrebarea 992 din 1200

Ce obligații aveți la trecerea pentru pietoni, pe sensul dvs. de mers?

A să acordați prioritate de trecere și pietonilor care circulă pe celălalt sens de mers;
B să reduceți viteza și să vă strecurați printre pietoni;
C să acordați prioritate de trecere pietonilor aflați în traversare.

Explicație video (actualizată 2024)

Explicație (actualizată 2024)

Pentru varianta  A 

Obligația de a acorda prioritate vă revine doar în cazul pietonilor care se află în traversare pe sensul dvs. de mers, nu și în cazul pietonilor care circulă pe celălalt sens de mers.


Pentru varianta  B 

Având în vedere ca aveți obligația de a le acorda prioritate acestora, vă este strict interzis să vă strecurați printre aceștia, ar fi caz de neacordare de prioritate.


Pentru varianta  C 

Aveți obligația de a acorda prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul dumneavoastră de mers.


Răspunsul corect este: C


Recomandări:
Totul despre trecerea pentru pietoni - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Trecerea pentru pietoni și obligațiile pietonilor

Articole de referință (legislație 2024)

Regulament** - Articolul 123

Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteza care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor, în următoarele situaţii:
[...]
h) la trecerile pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare şi marcaje, când drumul public are cel mult o bandă pe sens, iar pietonii aflaţi pe trotuar, în imediată apropiere a părţii carosabile, intenţionează să se angajeze în traversare;
[...]

Regulament** - Articolul 135

Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere şi în următoarele situaţii:
[...]
h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

OUG* - Articolul 101

[...]
(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:
[...]
e) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului;
[...]


* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)

Te întrebi dacă avem aceleași întrebări ca la examenul oficial ??? DA, avem aceleași întrebări. Vezi în acest VIDEO -->> Da, avem întrebările de la DRPCIV

13 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.