Pasul 3 - Mediu de învățare » GENERAL (toate întrebările) Categoria B (B, B1)

% din tot PASUL 3 (0 din 1200)
Mediu de învățare GENERAL (toate întrebările) Categoria B (B, B1)
Întrebarea 934 din 1200

Care dintre vehicule au prioritate de trecere prin intersecția prezentată?

A autocamionul și autoturismul;
B motocicleta și tramvaiul;
C motocicleta și autocamionul.

Explicație video (actualizată 2024)

Explicație (actualizată 2024)

Deși seamănă cu o intersecție în care circulația se desfășoară în sens giratoriu, NU ESTE UN SENS GIRATORIU. În această intersecție circulația este dirijată cu indicatoare de reglementare de prioritate. Deci nu este un sens giratoriu.

Sub fiecare indicator se găsește instalat câte un panou adițional care ne indică direcția drumului cu prioritate. Autoturismul și tramvaiul vin de pe drumuri fără prioritate, întâlnind indicatorul “Cedează trecerea” și au obligația de a acorda prioritate de trecere motocicletei și autocamionului. Motocicleta și autocamionul au prioritate de trecere, deoarece vin de pe drumuri cu prioritate, ambele întâlnind indicatorul “Drum cu prioritate”.

Prin urmare, în această intersecție au prioritate de trecere motocicleta și autocamionul, aceștia vor trece primii prin această intersecție.

Răspunsul corect este: C


Recomandări:
Explicațiile complete ale indicatoarelor --> Drum cu prioritateCedează trecerea, Direcția drumului cu prioritate 1 și Direcția drumului cu prioritate 2
Totul despre intersecția cu sens giratoriu - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Intersecția cu sens giratoriu
Prioritatea de trecere acordată prin indicatoare - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Prioritatea de trecere acordată prin indicatoare
Prioritatea de trecere acordată prin lege - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Prioritatea de trecere acordată prin lege

Articole de referință (legislație 2024)

OUG* - Articolul 59

[...]
(2) În intersecţii, conducătorii vehiculelor care virează spre stânga sunt obligaţi să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează şi care circulă din partea dreapta.
(3) În intersecţiile cu circulaţie dirijată prin indicatoare de prioritate, regula priorităţii de dreapta se respecta numai în cazul în care două vehicule urmează să se întâlnească, fiecare intrând în intersecţie de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeaşi semnificaţie de prioritate sau de pierdere a priorităţii.
[...]

Regulament** - Articolul 2

[...]
4^1. intersecție cu sens giratoriu - intersecție dirijată, semnalizată ca atare, prevăzută cu una sau mai multe benzi de circulație, în care circulația se desfășoară într-o singură direcție în jurul unei zone centrale;
[...]

Regulament** - Articolul 129

(1) Vehiculul care circulă pe un drum public pe care este instalat unul dintre indicatoarele având semnificaţia: "Drum cu prioritate", "Intersecţie cu un drum fără prioritate" sau "Prioritate faţă de circulaţia din sens invers" are prioritate de trecere.
(2) Când două vehicule urmează să se întâlnească într-o intersecţie dirijată prin indicatoare, venind de pe două drumuri publice unde sunt instalate indicatoare cu aceeaşi semnificaţievehiculul care vine din dreapta are prioritate.

Regulament** - Articolul 105

Se interzice intrarea într-o intersecție chiar dacă semnalul luminos ori un indicator de prioritate permite, dacă din cauza aglomerării circulației conducătorul de vehicul risca să rămână imobilizat, stânjenind sau împiedicând desfășurarea traficului.


* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)

Te întrebi dacă avem aceleași întrebări ca la examenul oficial ??? DA, avem aceleași întrebări. Vezi în acest VIDEO -->> Da, avem întrebările de la DRPCIV

55 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.