La intersecția nedirijată a două drumuri de categorii diferite nu se aplică regula priorității de dreapta, se va acorda prioritate vehiculelor care circulă pe „drumul superior”.
Regula priorității de dreapta se va aplica în intersecția nedirijată dacă drumurile care se intersectează sunt de aceeași categorie (de exemplu două drumuri comunale sau două străzi dintr-un oraș). Dacă drumurile care se intersectează sunt de categorii diferite se va acorda prioritate vehiculelor care circulă pe „drumul superior”.
Prin urmare, atunci când veniți de pe un drum județean, comunal sau local și doriți să pătrundeți pe un drum național, aveți obligația de a acorda prioritate vehiculelor care circulă pe drumul național.
Răspunsul corect este: C
OUG* - Articolul 55
Intersecțiile sunt:
a) cu circulație nedirijată;
b) cu circulație dirijată. În aceasta categorie sunt incluse și intersecțiile în care circulația se desfășoară în sens giratoriu.
OUG* - Articolul 57
(1) La intersecţiile cu circulaţie nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreapta, în condiţiile stabilite prin regulament.
[...]
Regulament** - Articolul 135
Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere şi în următoarele situaţii:
a) la intersecţia nedirijată atunci când pătrunde pe un drum naţional venind de pe un drum judeţean, comunal sau local;
b) la intersecţia nedirijată atunci când pătrunde pe un drum judeţean venind de pe un drum comunal sau local;
c) la intersecţia nedirijată atunci când pătrunde pe un drum comunal venind de pe un drum local;
[...]
* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)
Lasă un comentariu