Pasul 3 - Mediu de învățare » GENERAL (toate întrebările) Categoria B (B, B1)

% din tot PASUL 3 (0 din 1200)
Mediu de învățare GENERAL (toate întrebările) Categoria B (B, B1)
Întrebarea 145 din 1200

Care este regula de trecere la întâlnirea acestui indicator?

A regula priorității de stânga;
B regula primului ajuns în intersecție;
C regula priorității de dreapta.

Explicație video (actualizată 2024)

Explicație (actualizată 2024)

Pentru varianta  A 

Regula priorității de stânga nu este prevăzută de legislația rutieră, deci nu există.


Pentru varianta  B 

Regula primului ajuns în intersecție nu este prevăzută de legislația rutieră, deci nu există. Dar este posibil să o încurcați cu regula de prioritate pentru intersecțiile cu sens giratoriu care spune că vehiculele care circulă în interiorul intersecției cu sens giratoriu au prioritate față de cele care doresc să pătrundă în aceasta. În cazul de față nu este vorba despre o intersecție cu sens giratoriu ci este vorba despre o intersecție nedirijată de două drumuri de aceeași categorie.


Pentru varianta  C 

Indicatorul din imagine face parte din categoria indicatoarelor de avertizare și se numește „Intersecție de drumuri”. Acest indicator vă avertizează că urmează o intersecție nedirijată de două drumuri de aceeași categorie. Conducătorul de vehicul care trece prin intersecțiile cu circulație nedirijată este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților și să cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreaptă, adică să aplicați regula priorității de dreapta.


Răspunsul corect este: C


Explicația completă a indicatorului --> Intersecție de drumuri
Regula priorității de dreapta - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Prioritatea de trecere acordată prin lege

Articole de referință (legislație 2024)

Pentru varianta  A 

Legislația rutieră nu prevede nimic în acest sens.


Pentru varianta  B 

Legislația rutieră nu prevede nimic în acest sens.


Pentru varianta  C 

OUG* - Articolul 57

(1) La intersecţiile cu circulaţie nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreapta, în condiţiile stabilite prin regulament.
[...]

Regulament** - Articolul 123

Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteza care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor, în următoarele situaţii:
a) la trecerea prin intersecţiile cu circulaţie nedirijată;
[...]


* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)

Te întrebi dacă avem aceleași întrebări ca la examenul oficial ??? DA, avem aceleași întrebări. Vezi în acest VIDEO -->> Da, avem întrebările de la DRPCIV

207 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.