Materialele disponibile pe Școala Rutieră, indiferent de formatul acestora (text, imagini statice, animații 3D, videoclipuri sau fișiere audio), sunt protejate prin legea dreturilor de autor iar utilizarea acestora este permisă doar în scop educațional personal. Pentru folosirea acestor materiale în alt scop decât cel educațional personal vă rugăm să ne contactați.
Orice reproducere, copiere sau redistribuire a acestor materiale fără permisiunea scrisă a autorilor atrage răspundere civilă și penală, conform legislației privind drepturile de autor și protecția proprietății intelectuale.
În cazul constatării unei încălcări, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale pentru protejarea proprietății intelectuale (acțiuni în instanță, cereri de despăgubire și/sau alte măsuri judiciare).
Conform legislației rutiere, pe un drum public cu cel puțin 3 benzi pe sens, dacă doi conducători de vehicule care circulă în aceeași direcție doresc să se înscrie pe banda liberă dintre ei, cel care se află pe banda din dreapta este obligat să acorde prioritate celui de pe banda din stânga, permițându-i acestuia să ocupe banda liberă dintre ei.
Conducătorul vehiculului aflat pe banda din dreapta NU are prioritate în această situație. Legislația rutieră prevede în mod clar că acesta trebuie să permită vehiculului de pe banda din stânga să ocupe banda liberă dintre ei. Prin urmare, varianta B este incorectă.
Prioritatea de înscriere pe banda liberă dintre două vehicule aflate pe benzi adiacente NU depinde de viteza lor de deplasare. Legislația rutieră stabilește criteriul priorității în funcție de poziția vehiculelor pe benzi, nu de viteza maximă admisă. Chiar dacă un vehicul circulă cu viteza maximă legală, acest aspect nu îi conferă automat dreptul de a ocupa banda liberă dintre el și un alt vehicul. Prin urmare, varianta C este incorectă.
Răspunsul corect este: A
Regulament** - Articolul 106
(1) Pe un drum public prevăzut cu minimum 3 benzi pe sens, când conducătorii a două autovehicule circulă în aceeași direcție, dar pe benzi diferite, și intenționează să se înscrie pe banda liberă dintre ei, cel care circulă pe banda din dreapta este obligat să permită celui care vine din stânga să ocupe acea bandă.
[...]
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)
Lasă un comentariu