Pasul 3 - Mediu de învățare » GENERAL (toate întrebările) Categoria Redobândire

% din tot PASUL 3 (0 din 536)
Mediu de învățare GENERAL (toate întrebările) Categoria Redobândire
Întrebarea 428 din 536

Ce le este interzis conducătorilor de autovehicule și de tramvaie?

A să folosească telefoanele mobile în timpul mersului, fără să aibă sistem de tip „mâini libere“;
B să folosească luminile de avarie în localități;
C să se angajeze în discuții cu alți pasageri.
⚠️ ATENȚIE! ÎNCĂLCAREA DREPTURILOR DE AUTOR ESTE O INFRACȚIUNE! Click pentru detalii! ⚠️

Materialele disponibile pe Școala Rutieră, indiferent de formatul acestora (text, imagini statice, animații 3D, videoclipuri sau fișiere audio), sunt protejate prin legea dreturilor de autor iar utilizarea acestora este permisă doar în scop educațional personal. Pentru folosirea acestor materiale în alt scop decât cel educațional personal vă rugăm să ne contactați.

Orice reproducere, copiere sau redistribuire a acestor materiale fără permisiunea scrisă a autorilor atrage răspundere civilă și penală, conform legislației privind drepturile de autor și protecția proprietății intelectuale.

În cazul constatării unei încălcări, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale pentru protejarea proprietății intelectuale (acțiuni în instanță, cereri de despăgubire și/sau alte măsuri judiciare).

Explicație (actualizată 2025)

Pentru varianta  A 

Conducătorilor de autovehicule sau tramvaie le este interzisă utilizarea telefoanelor mobile, atunci când aceștia se află în timpul mersului, excepție de la această interzicere fac situațiile în care telefoanele mobile sunt dotate cu dispozitive tip "mâini libere".


Pentru varianta  B 

Este permisă folosirea luminilor de avarie, dar bineînțeles acestea se vor folosi doar în cazurile justificate.


Pentru varianta  C 

Angajarea în discuții cu alți pasageri nu i se interzice, în schimb, i se interzice în timpul mersului sa aibă preocupări de natură a-i distrage în mod periculos atenția ori să folosească instalații de sonorizare la un nivel de zgomot care ar afecta deplasarea în siguranță, a lui și a celorlalți participanți la trafic.


Răspunsul corect este: A


Recomandări:
Obligațiile și interdicțiile conducătorilor de vehicule în timpul deplasării - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Obligații, interdicții și conducerea agresivă
Folosirea corectă a sistemului de iluminare și semnalizare - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Starea tehnică a vehiculelor și sistemul de iluminare și semnalizare luminoasă

Articole de referință (legislație 2025)

Pentru varianta  A 

OUG* - Articolul 36

[...]
(3) Conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere».


Pentru varianta  B 

Regulament** - Articolul 114

[...]
(5) Luminile de avarie se folosesc în următoarele situaţii:
a) când vehiculul este imobilizat involuntar pe partea carosabilă;
b) când vehiculul se deplasează foarte lent și/sau constituie el însuși un pericol pentru ceilalți participanți la trafic;
c) când autovehiculul, tractorul agricol sau forestier ori tramvaiul este remorcat.
[...]
(6) În situațiile prevăzute la alin. (5), conducătorii de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie trebuie să pună în funcțiune luminile de avarie, în mod succesiv, în ordinea opririi și în cazul în care această manevră este impusă de blocarea circulației pe sensul de mers.
[...]


Pentru varianta  C 

Regulament** - Articolul 148

Se interzice conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai:
[...]
7. să aibă în timpul mersului preocupări de natură a-i distrage în mod periculos atenția ori să folosească instalații de sonorizare la un nivel de zgomot care ar afecta deplasarea în siguranță a lui și a celorlalți participanți la trafic;
[...]


* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)

Te întrebi dacă avem aceleași întrebări ca la examenul oficial ??? DA, avem aceleași întrebări. Vezi în acest VIDEO -->> Da, avem întrebările de la DRPCIV

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2025. Toate drepturile rezervate.