Legislația rutieră nu interzice în mod expres ambalarea excesivă a motorului la plecarea de pe loc cu vehiculul. Însă, dacă această ambalare este produsă în mod intenționat prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public se încadrează la conducere agresivă și este interzisă conform articolului 54^1 alineatul (2) litera i) din OUG 195/2002 (postat mai jos).
Legislația rutieră nu prevede o obligație sau o interzicere legată de bruscarea comenzilor vehiculului Însă, din punct de vedere al conduitei preventive, nu se recomandă bruscarea comenzilor vehiculului.
Atunci când doriți să repuneți în mișcare vehiculul, aveți obligația de a semnaliza din timp manevra, de a acorda prioritate de trecere tuturor vehiculelor care circulă pe drumul public, indiferent de direcția acestora de deplasare, precum și obligația de a vă asigura că puteți efectua manevra fără a perturba circulația sau fără a pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Răspunsul corect este: C
OUG* - Articolul 54^1
(1) Se interzice conducătorilor de vehicule să adopte un comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice.
(2) Prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:
[...]
i) conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.
Legislația rutieră nu prevede nimic în acest sens.
Regulament** - Articolul 114
(1) Conducătorii de autovehicule şi tramvaie sunt obligaţi să folosească instalaţiile de iluminare şi/sau semnalizare a acestora, după cum urmează:
[...]
g) luminile indicatoare de direcţie pentru semnalizarea schimbării direcţiei de mers, inclusiv la punerea în mişcare a vehiculului de pe loc.
[...]
OUG* - Articolul 54
(1) Conducătorul de vehicul care executa o manevra de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
(2) Semnalizarea schimbării direcţiei de mers trebuie să fie menţinută pe întreaga durată a manevrei.
Regulament** - Articolul 116
(1) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să semnalizeze schimbarea direcţiei de deplasare, depăşirea, oprirea şi punerea în mişcare.
[...]
Regulament** - Articolul 135
Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere şi în următoarele situaţii:
[...]
f) când se pune în mişcare sau la pătrunderea pe drumul public venind de pe o proprietate alăturată acestuia faţă de vehiculul care circulă pe drumul public, indiferent de direcţia de deplasare;
[...]
* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)
Lasă un comentariu